TVR – Program Non-Stop, dar cu PDG Part-Time!
Ieri, în TVR, a fost transmisă o informare internă prin care se solicită ca toate documentele adresate Președintelui-Director General să fie depuse zilnic, până la ora 14.00, pentru a putea fi aprobate.


Vrem să spunem limpede: TVR nu este o fabrică în care se lucrează „la șaibă”, cu termen-limită la prânz pentru depunerea documentelor. TVR este o instituție publică de interes strategic, cu activitate continuă, cu transmisiuni în desfășurare, cu situații neprevăzute, cu jurnaliști pe teren și echipe tehnice si adminstrative care lucrează non stop atat în Bucuresti, cat și în studiourile teritoriale.
O astfel de limitare artificială NU reflectă realitatea muncii din televiziunea publică și riscă să blocheze activitatea colegilor din numeroase departamente. Procedurile administrative trebuie să fie în slujba producției și a informării publicului – nu să devină obstacole birocratice.
– Procesul editorial este dinamic
– Urgențele apar la orice oră
– Fluxurile de producție nu se opresc la ora 14.00!
Cerem conducerii să reanalizeze imediat această măsură, să consulte partenerii sociali, structurile profesionale și să propună soluții funcționale, care să nu pună presiune inutilă pe oameni și să nu afecteze fluxurile redacționale.
Respectul pentru angajați și predictibilitatea în organizarea muncii nu sunt opționale. Ele reprezintă condiții esențiale pentru ca televiziunea publică să funcționeze la standardele pe care le merită cetățenii români.
Este foarte simplu să limitezi și să tai drepturi ale angajaților în loc să mergi și să identifici soluții pentru funcționareă instituției și pentru a respecta legea și demnitatea colegilor din TVR.
Suntem aici pentru a apăra drepturile, demnitatea profesională și condițiile reale de lucru ale tuturor salariaților TVR.
MediaSind TVR – Pentru oameni. Pentru profesioniști. Pentru o televiziune publică funcțională!
PS. Observăm că reprezentanta partidului AUR în CA, dna.Monica Ghiurco, s-a transformat într-un aprig PR al PDG si sprijină (necondiționat?) abuzurile conducerii împotriva drepturilor angajaților din TVR. Voalat, acuză MediaSind că nu a informat corect membrii de sindicat referitor la asigurarea fondurilor necesare pentru luna decembrie și că trebuie să dăm explicații. Nimic mai fals!
Așa cum s-a anunțat public, la rectificare TVR a primit suficienți bani ca să asigure plata tuturor drepturilor bănești. Este evident si arhicunoscut faptul ca TVR are datorii mari la SNR, găuri negre generate de pe vremea dnei. Irina Radu, în prezent consilier al Ministrului Culturii. Ca să nu mai amintim de jaful de pe vremea dnei.Doina Gradea, management dezastruos constatat oficial de mai multe controale ale Curții de Conturi și Ministerului de Finanțe, soldate cu dosare penale pentru fapte de corupție.
Ceea ce nu spune însă actuala conducere împreună cu laudătorii politruci este că șefii politici care au trimis-o în fruntea TVR încalcă zilnic Constituția Romaniiei și Directiva European Media Freedom Act prin politizarea excesivă a instituției si refuzul de a asigura o finanțare sustenabilă și independentă. TVR este pe ultimul loc în UE în ceea ce privește finanțarea și numărul de angajați raportat la populația țării.

