MediaSind – 25 de ani în slujba libertății de exprimare

Astăzi, 12 aprilie 2026, de Ziua Învierii, Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind împlinește 25 de ani de existență.
În data de 12 aprilie 2001, prin Sentința Civilă nr.2782, Judecătoria sectorului 6 București acorda personalitate juridică Sindicatului Jurnaliștilor Profesioniști, care, ulterior, și-a schimbat denumirea în Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind:
Înființat de o mână de jurnaliști curajoși, într-o perioadă în care cuvântul sindicat în presă era un termen care atrăgea mânia mogulilor, MediaSind a devenit o voce care s-a impus în lupta pentru apărarea drepturilor jurnaliștilor și a libertății de exprimare.

Pentru prima dată în istoria jurnalismului românesc, MediaSind a negociat și semnat primul Contract Colectiv de Muncă din mass-media, alături de Patronatul Presei din România – ROMEDIA și de Uniunea Națională a Patronatului Român, în delegația căreia au negociat și reprezentanții Clubului Român de Presă. În baza acestui important document care reglementa drepturile și obligațiile din mass-media, SRJ MediaSind a negociat și încheiat mai multe contracte colective de muncă în presa publică și cu capital privat – Agenția Națională de Presă AGERPRES, Societatea Română de Televiziune, Societatea Română de Radiodifuziune, Realiatea Media, Prima TV, etc. Aceste documente conțineau, la loc de cinste, clauza de conștiință a jurnaliștilor, protecția surselor de informare, dar și drepturi salariale importante.

În calitate de membru al Federației Europene a Jurnaliștilor și Federației Internaționale a Jurnalilștilor, MediaSind a întocmit în decursul anilor diverse rapoarte privind starea presei în România. MediaSind a dezvoltat în cadrul Comitetului Sectorial Mass-Media, standarde ocupaționale și calificări aferente pentru mai multe ocupații din domeniu.
În calitate de continuator al tradițiilor și valorilor vechilor organizații ale jurnaliștilor – Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind a devenit cea mai mare și puternică organizație națională sindicală din mass-media, cu rezultate concrete, inclusiv în instanțele de judecată, în apărarea drepturilor angajaților din mass-media.

Împreună cu filialele MediaSInd TVR, MediaSind Radio România, MediaSind AGERPRES și MediaSind FREELANCERI, Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind constituie o voce puternică în cadrul Federației Cultură și Mass-Media FAIR-MediaSind și a Confederației CNSLR-Frăția, organizații la care suntem membri cu drepturi depline.
Împreună suntem mai puternici
HRISTOS A ÎNVIAT!
București, 12 aprilie 2026

