MediaSind TV MediaSind TV MediaSind TV
Banner MediaSind
MediaSind TV MediaSind TV MediaSind TV
  • Home
  • Despre noi
  • Drepturi jurnaliști
  • Legislație
  • Codul deontologic
  • Press card
    • Press card IFJ
    • Press card MediaSind
  • LIVE
Home Uncategorized MediaSind a înregistrat la ITM noul Contract Colectiv de Muncă din Televiziunea Română
MediaSind a înregistrat la ITM noul Contract Colectiv de Muncă din Televiziunea Română
Loading advertisement...
Preload Image
Up next

FEJ: Jurnalismul independent este sub asediu

Cancel
Turn Off Light
I Like ThisUnlike Like Please Login to Vote
I Dislike ThisUn-Dislike Dislike Please Login to Vote
Share
Auto Next
0 Comments

MediaSind a înregistrat la ITM noul Contract Colectiv de Muncă din Televiziunea Română

mediasind
June 20, 2026June 20, 2026
0
0
0

Documentul intră în vigoare la 1 iulie 2026, are o valabilitate de doi ani și se aplică tuturor angajaților Televiziunii Române.

Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind și filiala MediaSind TVR anunță înregistrarea la Inspectoratul Teritorial de Muncă București a noului Contract Colectiv de Muncă din Societatea Română de Televiziune pentru perioada 2026-2028. Documentul a fost semnat de președintele-director general al SRTv, Ana Adriana Săftoiu, precum și de reprezentanții mandatați ai organizației sindicale.

După 16 runde de negocieri intense, a fost convenit și semnat un Contract Colectiv de Muncă care păstrează toate drepturile prevăzute în fostul CCM. Au fost menținute toate drepturile profesionale și financiare din contractul anterior: clauza de conștiință, protecția surselor jurnalistice, indexarea salariilor cu indicele inflației, primele de Crăciun și de Paște, sporurile pentru orele suplimentare și pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, precum și plasa de protecție în cazul concedierilor, care prevede acordarea a până la 12 salarii compensatorii.

Din cauza subfinanțării cronice a TVR și a dificultăților financiare cu care se confruntă instituția, două drepturi au fost amânate în urma negocierilor. Aplicarea salariului minim pe unitate a fost prorogată până la 1 ianuarie 2027, iar acordarea sporului pentru personalul de specialitate care efectuează deplasări a fost amânată până la 1 iulie 2027. Părțile au convenit însă că, în cazul identificării resurselor financiare necesare, aceste drepturi vor putea fi acordate înainte de termenele stabilite.

Noul Contract Colectiv de Muncă prevede, de asemenea, acordarea unui pachet de servicii medicale pentru angajați, plata tichetelor de masă și a voucherelor de vacanță, decontarea cheltuielilor pentru instrumente de vedere, acordarea de ajutoare în caz de îmbolnăvire, zile libere pentru diverse evenimente și sărbători, precum și alte drepturi sociale. Totodată, au fost menținute mecanismele de dialog social, în conformitate cu standardele europene, pentru garantarea păcii sociale în instituție.

În aceste condiții, conflictul colectiv de muncă a fost stins, iar părțile au convenit să acționeze împreună în relația cu factorii decizionali pentru implementarea Regulamentului european privind libertatea mass-mediei (European Media Freedom Act – EMFA), care garantează independența editorială și sustenabilitatea financiară a serviciilor publice de media. Cetățenii au nevoie de o presă liberă, independentă de influențele politice și capabilă să informeze echidistant. Respectarea misiunii publice a Televiziunii Române rămâne un obiectiv pe care semnatarii Contractului Colectiv de Muncă îl vor susține fără rezerve.

 Nu suntem singuri! Cu sprijinul organizațiilor naționale și internaționale la care suntem afiliați – Federația Cultură și Mass-Media FAIR-MediaSind, Confederația CNSLR-Frăția, Federația Europeană a Jurnaliștilor și Federația Internațională a Jurnaliștilor, vom reuși să implementăm standardele și  drepturile europene pentru toți colegii din mass-media.

Acest Contract Colectiv de Muncă reprezintă mai mult decât un document juridic. El este rezultatul solidarității membrilor MediaSind din Televiziunea Română și al determinării organizației sindicale de a apăra drepturile profesionale, sociale și economice ale tuturor angajaților.  Într-o perioadă marcată de provocări financiare și de presiuni asupra serviciilor publice de media, menținerea integrală a drepturilor câștigate de-a lungul anilor constituie o victorie importantă pentru fiecare coleg și o garanție a stabilității instituționale.

Mulțumim tuturor colegilor care au susținut echipa de negociere pe parcursul acestui proces și care au contribuit, prin propunerile și observațiile lor, la consolidarea drepturilor salariaților din Televiziunea Română. Drepturile se apără prin solidaritate, dialog și implicare. Noul Contract Colectiv de Muncă din TVR demonstrează încă o dată că atunci când angajații sunt uniți și reprezentați cu demnitate și responsabilitate, rezultatele pot fi obținute chiar și în cele mai dificile condiții,

 pentru că

Împreună suntem mai puternici!

Vă prezentăm Contractul Colectiv de Muncă al SRTv pentru perioada 2026–2028:

Contract colectiv de munca SRTV 2026-2028_ ITM

Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind

Departamentul Comunicare

19 iunie 2026

I Like ThisUnlike 0 Please Login to Vote
I Dislike ThisUn-Dislike 0 Please Login to Vote
Previous Video
MediaSindEU

Dezbaterea petitiei FRJ MediaSind in Parlamentul European

Next Video
Asediu

FEJ: Jurnalismul independent este sub asediu

Leave your comment Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

INTERNATIONAL FEDERATION OF JOURNALISTS

FEDERAŢIA CULTURĂ ŞI MASS-MEDIA FAIR – MEDIASIND

European Federation of Journalists

CNSLR FRĂȚIA

Platforma online MediaSind TV reprezintă un mijloc de comunicare pentru toţi cei care fac parte din greu încercata familie din mass-media.
MediaSind TV va fi instrumentul prin care vocea membrilor de sindicat se va face auzită.

Se spune că atunci când se aude glasul armelor muzele tac. Televiziunea noastră ascute armele prin intermediul muzelor. Ea devine o tribună a lucrătorilor din media prin care aceştia îşi pot face auzite glasurile, nevoile, gândurile, nedreptăţile care li se fac.

Aici este locul în care toţi membrii MediaSind, indiferent unde lucrează, îşi pot face publice materialele refuzate din varii motive, de cele mai multe ori meschine, îşi pot face auzite doleanţele care nu au găsit înţelegere la patronii sau şefii lor, iar, la nevoie, această televiziune se poate transforma în arma unei bresle greu încercate şi, din păcate, tot mai atacate din România.

Aici se vor întâlni cererile şi se vor face auzite nedreptăţile.

ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!

 

Contact

Sindicatul Roman al Jurnalistilor MediaSind
România, Bucureşti,
Piața Presei Libere nr. 1,
Casa Presei, intr. B, etaj.1, sector 1.
Tel.: +40. 037.215.01.89
Tel.: +40. 0730.112.456
Email:  mediasindtv@mediasind.ro
Web:  www.mediasind.ro
Harta:

Copyright © 2018. Created by BeeTeam368. Powered by WordPress
  • Home
  • Despre noi
  • Drepturi jurnaliști
  • Legislație
  • Codul deontologic
  • Press card
    • Press card IFJ
    • Press card MediaSind
  • LIVE