MediaSind TV MediaSind TV MediaSind TV
Banner MediaSind
MediaSind TV MediaSind TV MediaSind TV
  • Home
  • Despre noi
  • Drepturi jurnaliști
  • Legislație
  • Codul deontologic
  • Press card
    • Press card IFJ
    • Press card MediaSind
  • LIVE
Home NEWS Inspectorii Curții de Conturi confirmă dezmățul din bani publici în Radio România
Inspectorii Curții de Conturi confirmă dezmățul din bani publici în Radio România
Loading advertisement...
Preload Image
Up next

Follow the Money, o investigație despre flota fantomă rusă, a câștigat premiul Daphne Caruana Galizia

Cancel
Turn Off Light
I Like ThisUnlike Like Please Login to Vote
I Dislike ThisUn-Dislike Dislike Please Login to Vote
Share
Auto Next
0 Comments

Inspectorii Curții de Conturi confirmă dezmățul din bani publici în Radio România

mediasind
October 24, 2025October 24, 2025
0
0
0

MediaSind Radio România cere demisia imediată a conducerii SRR, sesizarea organelor abilitate și constituirea unei comisii de anchetă parlamentare

Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind – Filiala MediaSind Radio România atrage atenția membrilor afiliați, dar și opiniei publice că ultimul raport de folow-up al Curții de Conturi a României confirmă neregulile grave semnalate în ultimii ani de organizația noastră privind cheltuirea iresponsabilă a banului public în Societatea Română de Radiodifuziune (SRR), sub conducerea lui Răzvan Ioan Dincă. (foto)

Deși actuala conducere a SRR avea obligația de a implementa 11 măsuri pentru remedierea problemelor semnalate de către Curtea de Conturi a României, potrivit Raportului de Control nu a fost implementată integral nicio măsură.

Conform constatărilor inspectorilor Curții de Conturi, SRR a generat pierderi semnificative prin atribuirea de contracte fără respectarea prevederilor legale privind achizițiile publice, cheltuieli nejustificate pentru deplasări, servicii externe și promovare, majorarea nelegală a unor indemnizații și sporuri, precum și nereguli grave în gestionarea patrimoniului instituției, cum ar fi:

– Active publice raportate ilegal în bilanț – 80,4 milioane lei, încălcând OMFP 1802/2014, fără corecturi de evidență.

– Capital subscris vărsat de 6,8 milioane lei fără documente justificative, proiectul de „legalizare” fiind respins de Guvern și Consiliul Legislativ.

– Control intern managerial formal – lipsă registre de risc, funcții sensibile neidentificate, proceduri incomplete.

– Contracte pentru softul RADOR (130.662 lei) mascate drept servicii externe, fără prospectare reală de piață.

– Contracte de cesiune sportive (FRF – 65.450 EUR, LPF – 238.000 EUR) negociate fără documente de mandat sau clauze de reducere.

– Peste 4.500 de contracte de drepturi de autor (4,68 milioane lei) – lipsă criterii obiective și diferențe nejustificate.

– Litigiu pierdut definitiv la Înalta Curte de Casație și Justiție (15.02.2024) – SRR a contestat raportul Curții de Conturi, acțiunea fiind respinsă definitiv.

Toate aceste constatări confirmă sesizările și avertismentele publice lansate de MediaSind Radio România încă din anul 2023, prin numeroase comunicate și adrese transmise instituțiilor de control și Parlamentului României, prin care am denunțat derapajele grave de management și abuzurile împotriva salariaților. De exemplu, MediaSind Radio România a prezentat sumele colosale plătite de administrația Dincă unor case de avocatură, deși are în componență un compartiment substanțial cu juriști: MediaSind cere DNA și ANI să cerceteze contractul de asistență juridică încheiată de conducerea SRR împotriva angajaților din Radio România!

Totodată, administrația condusă de Răzvan Ioan Dincă refuză să răspundă la întrebări elementare privind cheltuirea sumei de 40 milioane lei alocată suplimentar de Guvernul condus de fostul premier Marcel Ciolacu –în urma protestelor membrilor MediaSind Radio România, sumă destinată eliminării discrepanțelor salariale dintre personalul de conducere și personalul de execuție.

Adminstrația refuză să comunice contractele de achiziții încheiate în mandatul actualului Președinte-Director General, cu precizarea obiectului fiecărui contract și a sumelor aferente, răspunzând cu aroganță și în bătaie de joc la toate solicitările depuse de organizația noastră în baza Legii nr.544/2001. (foto)

 În ceea ce privește situația angajărilor, colaborărilor și promovărilor realizate în actualul mandat răspunsul este incomplet și superficial, fără să se specifice, de exemplu, numărul exact de angajări la cabinetul președintelui – director general, sau unde a fost distribuită cohorta de consilieri angajați fără transparență de către actuala conducere.  

Referitor la  deplasările externe ale Președintelui-Director General, răspunsul oferit confirmă sumele uriașe cheltuite pe diferite deplasări – peste 130 000 lei, cea mai importantă fiind încheierea unui  banal parteneriat  pentru doi ani, cu Radioul din Bulgaria. MediaSind cere explicații oficiale privind irosirea banilor publici în Radio România

Rezultatele auditului Curții de Conturi confirmă ceea ce MediaSind spune de ani de zile: în Radio România s-a instalat un sistem de conducere discreționar, bazat pe clientelism politic și pe risipirea resurselor instituției publice. Solicităm demisia imediată a conducerii și sesizarea organelor judiciare pentru recuperarea prejudiciilor constatate.

Acestea sunt, de fapt, motivele principale privind refuzul conducerii SRR de a încheia cu Federația Cultură și Mass-Media FAIR-MediaSind un contract colectiv de muncă, toate demersurile fiind blocate împreună cu sindicatele de casă controlate de camarila instalată politic în fruntea instituției publice de presă.

MediaSind Radio România cere Parlamentului României, în calitate de for tutelar, să convoace de urgență o Comisie de anchetă privind gestionarea fondurilor publice în SRR, iar Curții de Conturi să transmită public raportul integral al constatărilor, pentru a asigura transparența totală a actului de control.

În același timp, MediaSind Radio România anunță că va continua acțiunile juridice deja demarate pentru tragerea la răspundere a conducerii SRR, prin sesizări adresate instituțiilor abilitate privind abuzurile administrative și încălcarea repetată a drepturilor angajaților.

Totodată, SRJ MediaSind cu sprijinul Federației Cultură și Mass-Media FAIR-MediaSind  și al Confederației CNSLR-Frăția va sesiza Federația Internațională a Jurnaliștilor, Federația Europeană a Jurnaliștilor (EFJ), UNI MEI Global Union, precum și Comisia Europeană – Direcția pentru Media și Pluralism, despre situația gravă din instituția publică de presă, solicitând monitorizarea aplicării Regulamentului European privind Libertatea Presei (European Media Freedom Act – EMFA) în cazul României.

SRJ MediaSind reamintește că instituțiile publice de presă trebuie să funcționeze în interesul cetățenilor, nu al grupurilor politice, iar salariații Radioului Public nu pot fi sacrificați pentru a acoperi pierderile produse de managementul abuziv și lipsit de competență  a unor politruci numiți vremelnic în diverse funcții publice de conducere.

Vă prezentăm  Raportul de FOLLOW-UP al Curții de Conturi nr.42794/20.06.2025: raport folow up 2025 SRR

MediaSind Radio România

Departament Comunicare

București, 23 octombrie 2025

I Like ThisUnlike 0 Please Login to Vote
I Dislike ThisUn-Dislike 0 Please Login to Vote
Previous Video
miting

MediaSind va participa la mitingul de protest al confederațiilor sindicale naționale din 29 octombrie 2025

Next Video
m

Follow the Money, o investigație despre flota fantomă rusă, a câștigat premiul Daphne Caruana Galizia

INTERNATIONAL FEDERATION OF JOURNALISTS

FEDERAŢIA CULTURĂ ŞI MASS-MEDIA FAIR – MEDIASIND

European Federation of Journalists

CNSLR FRĂȚIA

Platforma online MediaSind TV reprezintă un mijloc de comunicare pentru toţi cei care fac parte din greu încercata familie din mass-media.
MediaSind TV va fi instrumentul prin care vocea membrilor de sindicat se va face auzită.

Se spune că atunci când se aude glasul armelor muzele tac. Televiziunea noastră ascute armele prin intermediul muzelor. Ea devine o tribună a lucrătorilor din media prin care aceştia îşi pot face auzite glasurile, nevoile, gândurile, nedreptăţile care li se fac.

Aici este locul în care toţi membrii MediaSind, indiferent unde lucrează, îşi pot face publice materialele refuzate din varii motive, de cele mai multe ori meschine, îşi pot face auzite doleanţele care nu au găsit înţelegere la patronii sau şefii lor, iar, la nevoie, această televiziune se poate transforma în arma unei bresle greu încercate şi, din păcate, tot mai atacate din România.

Aici se vor întâlni cererile şi se vor face auzite nedreptăţile.

ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!

 

Contact

Sindicatul Roman al Jurnalistilor MediaSind
România, Bucureşti,
Piața Presei Libere nr. 1,
Casa Presei, intr. B, etaj.1, sector 1.
Tel.: +40. 037.215.01.89
Tel.: +40. 0730.112.456
Email:  mediasindtv@mediasind.ro
Web:  www.mediasind.ro
Harta:

Copyright © 2018. Created by BeeTeam368. Powered by WordPress
  • Home
  • Despre noi
  • Drepturi jurnaliști
  • Legislație
  • Codul deontologic
  • Press card
    • Press card IFJ
    • Press card MediaSind
  • LIVE