MediaSind TV MediaSind TV MediaSind TV
Banner MediaSind
MediaSind TV MediaSind TV MediaSind TV
  • Home
  • Despre noi
  • Drepturi jurnaliști
  • Legislație
  • Codul deontologic
  • Press card
    • Press card IFJ
    • Press card MediaSind
  • LIVE
Home Uncategorized MediaSind cere încetarea abuzurilor împotriva colegilor din TVR Timișoara
MediaSind cere încetarea abuzurilor împotriva colegilor din TVR Timișoara
Loading advertisement...
Preload Image
Up next

Mesajul Adunării Generale a SRJ MediaSind către Guvernul României: Implementați integral Regulamentul european privind libertatea presei – EMFA

Cancel
Turn Off Light
I Like ThisUnlike Like Please Login to Vote
I Dislike ThisUn-Dislike Dislike Please Login to Vote
Share
Auto Next
0 Comments

MediaSind cere încetarea abuzurilor împotriva colegilor din TVR Timișoara

mediasind
February 17, 2026February 17, 2026
0
0
0

Delegația  Sindicatului Român al Jurnaliștilor MediaSind și a Filialei MediaSind TVR formată din liderii sindicali Cristi Godinac și Sorin Torică, a continuat Campania de apărare a drepturilor lucrătorilor din mass-media – Cunoaște-ți drepturile! , demarată încă de la începutul anului trecut.

Pentru anul 2026, campania a debutat la TVR Craiova și a continuat  cu colegii afiliați din studiourile teritoriale ale  Societății Române de Televiziune din Iași, de la sediul central din București și Studioul Teritorial TVR Timișoara.

În deschiderea ședinței, Echipa MediaSind a mulțumit colegilor din TVR Timișoara pentru votul masiv acordat liderilor SRJ MediaSind la alegerea reprezentanților salariaților în Consiliul de Administrație al SRTv, subliniind că această încredere reprezintă o onoare, dar și o mare responsabilitate.

Echipa MediaSind și-a reafirmat angajamentul de a informa constant salariații TVR cu privire la toate problemele discutate în Consiliul de Administrație, indiferent de atacurile sau reacțiile ostile ale unor membri ai CA față de acest demers legal și legitim.

 Considerăm informație publică orice decizie care afectează drepturile angajaților din TVR

Au fost prezentate în mod deschis problemele financiare grave cu care se confruntă Televiziunea Română, generate de subfinanțarea cronică și de nerespectarea de către guvernanți a obligațiilor prevăzute de European Media Freedom Act (EMFA), care impune statelor membre asigurarea unei finanțări sustenabile pentru serviciile publice de media.

În lipsa unei finanțări adecvate, TVR riscă să nu-și mai poată îndeplini misiunea publică, funcționând într-o stare de avarie, atât din punct de vedere al dotărilor tehnice, cât și al condițiilor de muncă.

Totodată, au fost explicate problemele legate de metodologia de măsurare a audienței, complet inadecvată pentru o televiziune publică, raportată la criterii comerciale. În acest context, afirmațiile privind „audiențe 0,000” sunt nefondate și reprezintă o jignire la adresa profesioniștilor din TVR.

Un subiect major al discuțiilor l-a constituit soarta studiourilor teritoriale. Echipa MediaSind a afirmat ferm că nu va vota în CA un buget care nu susține activitatea acestora.

De asemenea, a fost criticată  tentativa discreționară a actualei conduceri a TVR de a restricționa sau diminua plata muncii prestate în zilele de weekend și de sărbători legale, cu încălcarea prevederilor Contractului Colectiv de Muncă și ale Codului Muncii.

Lipsa dotărilor tehnice și a fondurilor pentru investiții și producție face aproape imposibilă îndeplinirea misiunii publice de către colegii din TVR Timișoara, care se bucură de respect și audiență reală în rândul publicului din regiunea de Vest. De exemplu, canalul de youtube al TVR Timișoara este cel mai performant dintre studiourile teritoriale și înregistrează milioane de accesări, fiind premiat chiar de către celebra platformă video.

În ceea ce privește CCM din TVR, colegii au fost informați despre declanșarea conflictului colectiv de muncă, inclusiv posibilitatea grevei generale, în cazul în care administrația SRTv va refuza negocierea și semnarea unui nou contract care să mențină drepturile existente. Acum este nevoie, mai mult decât oricând, de solidaritate împotriva celor care abuzează de drepturile colegilor din TVR inclusiv împotriva cozilor de topor folosite în ultimul timp, tot mai des împotriva  salariaților!

Comisie de anchetă împotriva șefei TVR Timișoara

Un subiect aparte a fost acuzațiile de management defectuos, de lipsa de dialogului social, încălcarea flagrantă a prevederilor din CCM TVR și de încălcarea deontologiei profesionale aduse actualei directoare interimare a postului, Dietlinde (Dite) Dinesz. Colegii din MediaSind TVR Timișoara solicită conducerii SRTv numirea unei comisii de anchetă pe modelul abuzurilor comise de fostul director de la TVR Iași, Vasile Arhire, destituit pentru abuzuri repetate împotriva drepturilor angajaților stației. (amănunte aici:.https://mediasind.ro/campania-vrem-respect-pentru-angajatii-tvr-incepe-sa-dea-roade-conducerile-abuzive-de-la-tvr-iasi-si-tvr-craiova-au-fost-schimbate-din-functii/

Totodată, MediaSind TVR Timișoara prin liderul Cristian Ilea, a făcut un apel către Comisia de Etică și Arbitraj din TVR să judece cu celeritate sesizarea jurnalistei Ramona Boroșovici privind implicarea abuzivă a directoarei Dite Dinesz în activitatea jurnalistică.

Concluzia dezbaterii a fost că din cauza atitudinii disprețuitoare la adresa subordonaților, atmosfera de lucru încordată din TVR Timișoara afectează climatul normal de lucru din această stație.

Următoarele întâlniri vor avea loc la TVR Târgu Mureș și TVR  Cluj.

Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind își reafirmă angajamentul de a apăra dreptul angajaților TVR la informare corectă, condiții decente de muncă și respect pentru misiunea publică, așa cum a promis în momentul în care salariații au ales să fie reprezentați în Consiliul de Administrație de Echipa MediaSind.

Vă vom informa în continuare despre evoluția evenimentelor.

Departament Comunicare MediaSind TVR

Timișoara, 13 februarie 2026

I Like ThisUnlike 0 Please Login to Vote
I Dislike ThisUn-Dislike 0 Please Login to Vote
Previous Video
MediaSindEU

Dezbaterea petitiei FRJ MediaSind in Parlamentul European

Next Video
Federația Internațională a Jurnaliștilor a respins afilierea sindicatului de casă al șefei TVR.00_02_47_09.Still022

Mesajul Adunării Generale a SRJ MediaSind către Guvernul României: Implementați integral Regulamentul european privind libertatea presei – EMFA

Leave your comment Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

INTERNATIONAL FEDERATION OF JOURNALISTS

FEDERAŢIA CULTURĂ ŞI MASS-MEDIA FAIR – MEDIASIND

European Federation of Journalists

CNSLR FRĂȚIA

Platforma online MediaSind TV reprezintă un mijloc de comunicare pentru toţi cei care fac parte din greu încercata familie din mass-media.
MediaSind TV va fi instrumentul prin care vocea membrilor de sindicat se va face auzită.

Se spune că atunci când se aude glasul armelor muzele tac. Televiziunea noastră ascute armele prin intermediul muzelor. Ea devine o tribună a lucrătorilor din media prin care aceştia îşi pot face auzite glasurile, nevoile, gândurile, nedreptăţile care li se fac.

Aici este locul în care toţi membrii MediaSind, indiferent unde lucrează, îşi pot face publice materialele refuzate din varii motive, de cele mai multe ori meschine, îşi pot face auzite doleanţele care nu au găsit înţelegere la patronii sau şefii lor, iar, la nevoie, această televiziune se poate transforma în arma unei bresle greu încercate şi, din păcate, tot mai atacate din România.

Aici se vor întâlni cererile şi se vor face auzite nedreptăţile.

ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!

 

Contact

Sindicatul Roman al Jurnalistilor MediaSind
România, Bucureşti,
Piața Presei Libere nr. 1,
Casa Presei, intr. B, etaj.1, sector 1.
Tel.: +40. 037.215.01.89
Tel.: +40. 0730.112.456
Email:  [email protected]
Web:  www.mediasind.ro
Harta:

Copyright © 2018. Created by BeeTeam368. Powered by WordPress
  • Home
  • Despre noi
  • Drepturi jurnaliști
  • Legislație
  • Codul deontologic
  • Press card
    • Press card IFJ
    • Press card MediaSind
  • LIVE